Sus

foto1 foto2 foto3 foto4 foto5
O carte bună citită la timp, poate influenta destinul unui om într-un mod remarcabil!

Biblioteca Nationala a Romaniei

Filme

BucPress TV

Radio

 

 

 

Интернет-магазин nachodki.ru
Sberia

Anul: 2022

Editura: Alexandru cel Bun din Cernăuți

Pagini:88

 

 

CITEȘTE ONLINE

Primii autori, care s-au aplecat asupra scrierii istoriei literaturii române pentru elevii şi studenţii din Bucovina Austriacă, lucrări cu un pronunțat caracter național, didactic şi educativ, au fost Aron Pumnul şi elevul său, succesorul la Catedra de Limba şi Literatura Română de la gimnaziul german din Cernăuţi, Ober-Gymnasium (staatsgymnasium), dr. Ion Gh. Sbiera, ulterior profesor și șeful Catedrei de Limba și Literatura română la Universitatea din Cernăuţi (din 1875, anul inaugurării universității germane), membru fondator al Academiei Române din Bucureşti, membru onorariu sau fondatoriu, al mai multor societăţi culturale etc.

Scopul lucrării este condiţionat de necesitatea unui demers istoriografic referitor la organizarea predării şi a scrierii istoriei literaturii române la Cernăuţi, într-o perioadă cu tendinţe accentuate de germanizare a tineretului bucovinean prin învăţământ şi educaţie. În lucrarea sa de memoralistică Ion Gh. Sbiera, scriind despre primii săi ani de şcoală, menționează faptul că limba germană fusese o piedică seriosă în continuarea dezvoltării sale intelectuale, iar după însușirea graiului nemțesc „mintea își formase închipuinți numai cu nume nemțești fără a avea la îndemână și numirile lor românești” (Familia Sbiera, după tradițiune și istorie. Amintiri din viața autorului, de dr. Ion Gh. Sbiera, profesor universitar în Cernăuți, membru al Academiei Române în București, membru fondatoriu și onorariu al mai multor societăți culturale etc. Cu nouă ilustrațiuni familiare (Scriere înmulțită prin tipariu ca manuscript), Cernăuți, Tipografia universală î.r. a lui R. Eckhardt 1899, p.93).