Elena Niculiţă-Voronca (5 mai 1862, Bârlad, judeţul Vaslui – 1939, Siret, judeţul Suceava) este o poetă, prozatoare şi folcloristă. Este fiica Rucsandei (născută Schipor) şi a lui Gheorghe Niculiţă, aromân de origine, publicist. Face şcoala primară la Botoşani (1869-1873), iar cursurile secundare le va urma la pensioane particulare din Iaşi şi Botoşani (1873-1878). A debutat cu versuri în „Familia” şi a colaborat la „Calendarul copiilor”, „Sămănătorul”, „Convorbiri literare”, „Dreptatea”, „Ghiluşul”, „Junimea literară” etc.

A fost preşedintă a Societăţii culturale „România tânără” şi, o perioadă scurtă, redactor la „Gazeta Bucovinei”. Primele texte populare culese le publică în „Românul” (1890), iar cele dintâi cercetări dedicate folclorului îi apar în revista „Rândunica” din Iaşi (1893). Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică (1903) este o culegere de material folcloric şi va fi urmată de două volume intitulate Studii în folclor (1908-1912).

Niculiţă-Voronca este şi autoarea plachetei Poezii (1935), conţinând în majoritate versuri patriotice, unele în stil popular. A semnat şi cu pseudonimul Veronea. Lucrarea Datinile şi credinţele poporului român… poate fi apreciată drept una dintre cele mai importante monografii regionale realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. E remarcabilă atât prin bogăţia şi diversitatea textelor cuprinse, cât şi prin preocuparea folcloristei de a surprinde „spiritul poporului, precum şi limba lui”, de a privi totul din perspectiva mitologiei poporului român, de a reproduce fidel oralitatea, adică de a nu omite ori a adăuga, chiar dacă i s-a părut „ceva naiv” în ceea ce spun cei anchetaţi.