Anul: 2015 Autorul: Mihai Camilar Editura: „George Tofan” Pagini: 750

Poate fi consultată la bibliotecă.

 Studiind atent şi citând cu onestitate profesională alte lucrări ştiinţifice cu aceeaşi tematică (Fr. Dame, Teminologia populară românească; Ion Ghinoiu, Dicţionarul Obiceiurilor Populare; Georgeta Stoica şi Paul Petrescu, Dicţionarul de artă populară; Ion Godea, Dicţionar Etnologic român, cercetătorul Mihai Camilar scoate la lumină comori ale spiritualităţii bucovinene într-o vastă lucrare (aproape 800 de pagini), publicată în 2015 la Suceava.

În paginile calde şi temeinic lămurite ale cuvântului înainte, Argument, autorul, un distins cărturar, iubitor al valorilor populare, motivează necesitatea apariţiei acestei cărţi, rod al cercetărilor din satele Bucovinei timp de 35 de ani.

Lucrarea „cuprinde câteva mii de termeni, cuvinte şi expresii referitoare la întreg arsenalul ocupaţional şi spiritual tradiţional: ocupaţii, meşteşuguri, arhitectură tradiţională, instalaţii tehnice populare, biserici de lemn, port popular, datini şi obiceiuri, sărbători populare şi religioase.” (p.7)

Autorul a fost preocupat îndeosebi de culegerea acelor termeni şi expresii locale care au figurat cândva în lexicul bucovinean şi par a fi pe cale de dispariţie. A intuit avalanşa de elemente străine care le-ar putea umbri pe cele autohtone, reliefând faptul că „în lada noastră de zestre zace dosit şi dat uitării un corpus de valori superior artistic şi spiritual celor de peste hotare.” (p.3) Socoteşte că acest corpus valoric ar trebui să devină subiect de studiu mai aprofundat pentru unele discipline umaniste, precum: etnografia, folcloristica, antropologia, etnoistoria, lingvistica, sociologia.

Observator atent al istoriei şi culturii populare din acest spaţiu, adevărat mozaic etnic, autorul explică prin realitatea etnoculturală dezvoltarea prolifică şi generoasă a civilizaţiei tradiţionale, mai puternică decât în alte areale carpatice. Aşa şi explică „terminologia complexă, inexistentă în alte părţi din ţară”. (p.5) Îndeamnă să ştim sau să ne amintim că cel mai mare folclorist şi etnograf român, Simion Florea Marian, s-a născut, a cercetat şi a scris în Bucovina.

Un merit aparte al autorului este acela că nu s-a mulţumit doar să selecteze acele cuvinte şi expresii – unele chiar rare -, ci acolo unde ele defineau un obiect deosebit din domeniul comentat, să fie ilustrat şi cu imaginea fotografică (după regula dicţionarelor explicative), ştiut fiind că aceasta se imprimă mai uşor şi mai lămuritor cititorului decât exprimarea aceleiaşi realităţi prin cuvinte.

Cercetătorul Mihai Camilar mărturiseşte că a folosit în lucrarea sa şi termeni preluaţi din alte dicţionare, „dar sursa principală de documentare mi-a fost marea carte deschisă a realităţii spaţiului etnocultural bucovinean.” (p.7)

Relevantă pentru profunzimea şi seriozitatea demersului ştiinţific al autorului este credinţa sa, dovedită prin paginile cărţii, că „de la vremelnicia terestră la eternitatea cosmică, bucovineanul şi-a creat pentru propriile sale nevoi fel de fel de artefacte cărora le-a dat denumirea conform cu funcţionalitatea fiecăruia”. (p.9)

Prima parte a cărţii, Ocupaţii tradiţionale, cuprinde termeni explicaţi ce se referă la meşteşuguri, arhitectură tradiţională, port popular, sărbători, datini şi practici. Am ales, pentru bogăţia semantică, cuvântul babă: „1. brazdă dublă de iarbă care se formează în timp ce cosaşul se întoarce la locul de unde a început să cosească; 2. vas ceramic, tronconic, cu peretele ondulat (mulat) având mijlocul fundului retras în interior, folosit la coacerea cozonacului; 3. variantă locală a cozonacului pentru Paşti. ” (p.19)

Am ales pentru adevărata poezie descrierea pomului de înmormântare : „La început, în spaţiul bucovinean se obişnuia să fie un brăduţ postat în faţa casei, care era dus până la mormânt. Acesta era împodobit cu flori, cununi, cordele sau strămătură de culori diferite, alături fiind aşezate pomenile. După ce creştinismul devine religie dominantă, bradul «păgân» este creştinat simbolizând veşnicia sufletului. Iniţial, bradul se împodobea cu panglici multicolore şi era dus în timpul înmormântării în faţa crucii, fiind apoi înfipt pe mormânt. În Bucovina, credinţele despre pomul de înmormântare sunt multiple. În unele sate se credea că acesta reprezintă o jertfă prin care se marca împăcarea decedatului cu Dumnezeu.” (p.487)

A doua parte a Dicţionarului este dedicată personalităţilor, studiilor, cărţilor, instituţiilor culturale cu profil etnologic, revistelor şi publicaţiilor. M-am bucurat să regăsesc în paginile cărţii şi pe profesorul generaţiei noastre – reputat cercetător şi eminent cadru universitar -, Vasile Adăscăliţei (p.711), dar şi pe cercetătorii Artur Gorovei, Dimitrie Gusti, Leca Morariu. Aceste nume ilustre sunt urmate de nume ale creatorilor populari, precum Alexandru Bidirel – lăutar, Vasile Magopăţ – meşter ceramist olar, Ilie Cazacu – rapsod şi făuritor de instrumente populare, Vasile Tomegea – învăţător, publicist, editor de ziare.

Un loc aparte a rezervat Mihai Camilar revistelor, publicaţiilor şi periodicelor, dintre care amintim: Albina, Anuarul Muzeului Etnografic al Bucovinei, Calendarul Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, Mioriţa, Şezătoarea.

Dintre instituţiile culturale de profil, scrie cu comprehensiune despre Ansamblul de cântece şi dansuri „Ciprian Porumbescu”, Muzeul etnografic din Câmpulung, Muzeul etnografic din Gura Humorului. (p.755)

Ultimele pagini ale cărţii cuprind o selecţie din bibliografia pe care autorul a folosit-o.

Când am încheiat de răsfoit cartea, am încercat un sentiment aparte de bucurie. Ca studentă am participat la anhete folclorice, ca profesor am alcătuit culegeri de creaţii populare din locurile unde am profesat, fiindu-mi de folos la realizarea lucrărilor de grad didactic.

Citind, am retrăit clipele de încântare pe care numai cineva care s-a născut în sat şi a cunoscut bogăţia spirituală a comunităţii rurale, dar şi un iubitor de cuvinte vechi le poate trăi! Cu preţuire, mulţumim autorului Mihai Camilar pentru aceste clipe de aleasă bucurie intelectuală.

Monahia ELENA SIMIONOVICI